Go-Tech_World_2025_AI_Digital_Transformation

Go-Tech World 2025 – despre AI și transformarea digitală

GoTech World este cea mai importantă expo-conferință B2B din Europa Centrală și de Est, atrăgând anual peste 15.000 de profesioniști din mediul de afaceri. GoTech World are deja o tradiție, prima ediție fiind în 2012. Anul acesta, evenimentul avut loc în luna noiembrie, iar pe parcursul a  două zile vorbitori internaționali și români au susținut diverse prezentări despre inteligență artificială, securitate cibernetică, marketing digital, orașe inteligente, dezvoltare software etc. Prezența la un astfel de eveniment permite participanților să afle care este trendul pieței și care sunt ultimele noutăți din domeniu.

Elian Solutions a fost prezentă pentru a lua pulsul pieței, dar și pentru a identifica tehnologiile care vor da direcția pe viitor și posibile oportunități pentru clienții din portofoliul Elian. În continuare, vom reda câteva idei care, credem noi, sunt de interes pentru orice companie care dorește să înceapă sau să continue transformarea digitală.

Inteligența artificială – dincolo de marketing și publicitate

Evident, multe prezentări au fost despre AI și despre ce trebuie să facă companiile pentru a implementa corect AI. În primul rând însă, trebuie temperate așteptările în ceea ce privește capabilitățile actuale ale tehnologiei.  Odată cu lansarea ChatGPT, în anul 2022, s-a crezut că  AI-ul va putea în scurt timp să realizeze corect și eficient aproape orice tip de activitate digitală și va putea înlocui munca multor categorii de angajați. Trei ani mai târziu, realitatea contrazice așteptările, există implementări de AI în companii, dar acestea sunt realizate pe domenii restrânse de activitate, pe anumite tipuri de activități și procese. Așteptările nerezonabile au condus, de cele mai multe ori, la eșecul implementărilor de AI.

Implementări AI de succes – agenții AI

S-au realizat implementări de succes mai ales atunci când s-au folosit agenți AI. Un agent AI este un sistem software  bazat pe inteligență artificială care poate percepe, decide și acționa în mod autonom pentru a atinge un obiectiv. Pentru aceasta însă, trebuie definit clar procesul (de exemplu, trierea unor email-uri după anumite criterii, crearea de rezumate ale conversațiilor, identificarea vizuală a unor produse cu defecte de fabricație etc.) și acesta trebuie să fie relativ simplu, cu reguli clar definite. Gradul de autonomie trebuie iarăși stabilit în mod realist, pentru activitățile repetitive și automatizate agentul poate funcționa complet autonom, dar dacă trebuie luate decizii complexe, în baza unor date slab structurate, este necesară intervenția operatorului uman.

Transformarea digitală – nu se poate face doar prin AI

Pentru ca o implementare de AI să aibă succes trebuie să existe deja o infrastructură digitală. Un AI este la fel de bun ca datele pe care le are la dispoziție. Dacă cineva își închipuie că va putea implementa cu succes AI-ul  într-o companie  unde nu există sisteme de tip ERP sau CRM, unde se lucrează mai mult în fișiere Excel, atunci se înșală. Este absolut necesar ca să existe aceste sisteme și implementarea lor graduală este chiar parcursul indicat de transformarea digitală. Pentru a vedea ce presupune concret o transformare digitală, puteți consulta articolul Ce este transformarea digitală

Implementarea AI – oameni și procese

Paradoxal poate, succesul unei implementări AI nu depinde atât de mult de tehnologie, cât de oameni și de procese. Înainte de toate, oamenii trebuie învățați cum să folosească AI-ul și să vadă în acesta nu o amenințare, ci o oportunitate. Agenții AI sunt cei care vor prelua în special sarcinile automatizabile, repetitive și fără valoare adăugată, ceea ce va permite angajaților să ia mai multe decizii și să opereze mai puține date. Angajatul viitorului va lucra asistat de o serie de agenți AI, specializați pe diverse activități, iar sarcina lui principală va fi să dirijeze această ”orchestră” de agenți.

În ceea ce privește procesele, nu are sens să implementezi AI-ul atunci când  procesele nu sunt clar definite și documentate, când nu se știe în mod explicit cum circulă informația între departamente, care sunt rolurile și responsabilitățile fiecărui angajat, ce reguli de afaceri guvernează activitățile firmei. O astfel de analiză a proceselor se realizează, de exemplu, atunci când se implementează un sistem ERP.

Dynamics Business Central  – funcționalități AI în sistemul ERP

Dacă aveți deja implementat sistemul ERP  Dynamics Business Central în SaaS, atunci probabil știți că beneficiați de funcționalități AI încorporate în Business Central. Am prezentat deja câteva dintre acestea (vezi de exemplu Chat-ul Copilot pentru Business Central) și vom continua prezentarea lor în viitoare comunicări. Aceste funcționalități sunt însă standard (și fără costuri suplimentare), dar dacă doriți implementarea unor funcționalități bazate pe AI funcție de scenarii de business specifice companiei dvs., tehnic acest lucru se poate realiza cu ușurință, prin integrarea cu furnizori de servicii AI de la terți.

Elian Solutions este parte a Bittnet Group, activând de peste 15 ani în piață ca implementator al sistemului ERP Microsoft Dynamics 366 Business Central. Având o echipă de peste 70 de angajați și un portofoliu de peste 250 de clienți, Elian Solutions este unul dintre cei mai importanți parteneri Microsoft pentru sistemele ERP.

Vrei să fii la curent cu funcționalitățile Dynamics Business Central și să afli noutăți  despre sistemele ERP și tehnologiile pentru afaceri?
Atunci, abonează-te la Newsletter-ul lunar furnizat de către ELIAN Solutions

Email
Exprimare acord*
Sunt de acord ca Elian Solutions S.R.L. sa stocheze si sa proceseze datele mele personale conform Politicii de Confidențialitate pe care am citit-o si am inteles-o.