Lansare Dynamics NAV 2016

Dynamics NAV 2016 Power BI
La începutul lunii octombrie, Microsoft a lansat noua versiune a produsului Dynamics NAV (Navision), numită  Dynamics NAV 2016. Aceasta vine cu o serie de noi funcționalități, care aduc un plus de valoare aplicației. Să le trecem în revistă pe cele mai importante.

Definirea de fluxuri de lucru în sistem

Se pot defini diverse fluxuri de lucru pe zonele de : financiar, vânzări, cumpărări, administrativ etc. Sistemul vine cu 20 de șabloane fluxuri de lucru, dar se pot crea și fluxuri de la zero. Fluxurile de lucru se pot seta în sistem acolo unde este necesar ca pe un proces să existe validarea/verificarea din partea unei sau mai multor persoane autorizate. De exemplu, se pot seta fluxruri pentru aprobări de sume pe comenzi, limite de credit, validare de documente.

Integrarea nativă  între Dynamics NAV 2016 și Microsoft CRM

Acum, între Dynamics NAV 2016 și Microsoft CRM există o integrare nativă, în sensul că se sincronizează bidirecțional și automat contactele, clienții, oamenii de vânzări, articolele, valutele și unitățile de măsură. Integrarea nativă mai înseamnă că informații specifice NAV se pot vizualiza direct din CRM și viceversa. Microsoft CRM este platforma pentru procesele de marketing, vânzări și service, iar în Dynamics NAV 2016 se urmăresc stocurile, comenzile și financiarul.

Previzualizarea datelor

E o funcție care permite utilizatorului să vadă cum se vor înregistra tranzacțiile în sistem, ce tabele vor fi afectate și care sunt sumele. Utilă în special pentru contabili, ajută la evitarea unor greșeli în operare  și la evaluarea impactului unei tranzacții.

Gestionare venituri și cheltuieli în avans

Dynamics NAV 2016 ScadentarGestionarea veniturilor și cheltuielilor dădea în general bătaie de cap celor din departamentul financiar-contabil. Veniturile și cheltuielile în avans se înregistrează pe conturi de pasiv și activ speciale, iar trecerea lor pe venituri și cheltuieli se face lunar, potrivit unei scadențar specific fiecărei tranzacții. Dynamics NAV 2016 permite acum definirea unor scadențare, astfel încât înregistrările lunare să se facă automat, potrivit scadențarului.

Universal App

Dynamics NAV 2016 poate fi accesat de către orice dispozitiv, cu orice rezoluție a ecranului, prin intermediul aplicației Universal App. Aceasta face ca utilizatorul să aibă o experiență vizuală optimă, indiferent dacă accesează aplicație de pe desktop, tabletă sau smartphone. Universal App este este disponibilă în Windows Store, iOS App Store și Google Play

Analiza datelor cu Power BI

Power BI  este un instrument de business analytics disponibil în Cloud. În Dynamics NAV 2016 se poate stabili, în câteva minute, o conexiune prin web services către platforma Power BI,  obținându-se apoi o multitudine de grafice și indicatori de performanță.

Managementul Documentelor cu tehnologia OCR

Acum, în Dynamics NAV 2016 se pot încărca documente ca imagini și converti prin tehnologia OCR (Optimal Character Recognition) în documente specifice Dynamics NAV. Asta înseamnă că o factură de furnizor venită pe email în format PDF poate deveni o factură de furnizor în NAV sau o intrare în contabilitate.

În cazul în care vă interesează o  prezentare a produsului Dynamics NAV 2016, nu ezitați să ne contactați completând datele din formularul de mai jos:

 

RecomandăShare on LinkedIn0Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Email this to someone

One thought on “Lansare Dynamics NAV 2016

  1. Pingback: Dynamics NAV 2016 - aprobare factură de pe telefonul mobil - Elian Solutions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *